V-aţi întrebat vreodată câţi oameni vedeţi pe stradă în fiecare zi? Dar oameni vii care simt? V-aţi uitat vreodată la feţele lor, trăirile întipărite pe acestea? Eu, cu regret, am încetat să desluşesc feţele oamenilor, de parcă toţi şi-au pus măşti identice: aceleaşi riduri, aceleaşi priviri reci, aceleaşi mişcări, de mă întreb uneori dacă mai sunt vii sau nu. Aceste creaturi se grăbesc să-şi care trupul în faţa «aparatului magic», cel care le permite să evadeze din realitate, oferindu-le o altă lume, o lume care, încetul cu încetul, se transformă dintr-o realitate virtuală în una pe cât se poate de adevărată. Aceşti oameni încetează să vadă ceea ce-i înconjoară, alergând hipnotizaţi la computerul de acasă, de la şcoală, de la serviciu, de la cafenea, ignorând părinţi, copii, prieteni. Cei mai afectaţi cred că sunt, totuşi, adolescenţii, pentru că sunt exact în perioada când se dezvoltă, când pot fi uşor influenţaţi de orice schimbare a mediu